Cum desenezi portrete: proporțiile feței explicate

Un portret devine convingător atunci când ochii, nasul, gura și urechile sunt așezate în relație corectă unele cu altele. Nu trebuie să începi cu genele sau cu forma buzelor. Mai întâi trasează volumul capului, stabilește direcția în care privește persoana și marchează câteva repere. Acestea te ajută să observi rapid dacă un ochi este prea sus, dacă nasul este prea lung sau dacă bărbia a rămas prea mică.

Pentru un cap văzut din față, linia ochilor se află aproximativ la jumătatea distanței dintre creștet și bărbie. Baza nasului cade, de regulă, la jumătatea distanței dintre linia ochilor și bărbie, iar linia gurii se găsește între nas și bărbie. Sunt puncte de plecare, nu măsurători obligatorii. Fiecare chip are proporții proprii, iar expresia și unghiul din care îl privești schimbă ceea ce vezi pe hârtie.

Poți exersa cu un creion, o gumă și o fotografie bine luminată. Desenează întâi liniile foarte fin, compară distanțele și corectează forma mare înainte să adaugi detalii. Dacă lucrezi după o persoană aflată în fața ta, privește modelul mai des decât desenul. Proporțiile se învață prin observație și comparație, nu prin memorarea rigidă a unei scheme. La început, urmărește asemănarea generală, nu perfecțiunea fiecărei linii trasate.

Începe cu forma capului, nu cu ochii

Schițează partea rotunjită a craniului și continuă cu maxilarul și bărbia. Compară lățimea în dreptul tâmplelor cu cea din dreptul pomeților și al maxilarului. Un chip poate fi alungit, rotund, îngust sau mai lat în partea de sus. Dacă surprinzi această formă de la început, trăsăturile vor fi mai ușor de așezat.

Trasează o axă care coboară pe mijlocul feței. Pentru o persoană privită drept înainte, ea împarte desenul în două părți aproximativ egale. Dacă persoana își întoarce capul, axa se deplasează spre partea mai îndepărtată. Nasul și gura trebuie să urmeze această direcție.

Adaugă linia ochilor la aproximativ jumătatea distanței dintre creștet și bărbie. Mulți începători îi desenează prea sus, fiindcă privesc fruntea ca pe o suprafață mică. Verifică distanța pe model înainte să continui. Nu măsura de la marginea părului, deoarece linia părului diferă de la o persoană la alta și nu coincide cu creștetul.

Marchează ușor și nivelul bazei nasului și al gurii. În acest moment, desenul trebuie să conțină doar forma capului și poziția aproximativă a trăsăturilor. Privește-l de la distanță. Dacă fruntea, maxilarul sau bărbia par disproporționate, modifică liniile înainte să adaugi detalii.

Cum așezi ochii, nasul, gura și urechile

Reperele pentru o față adultă văzută din față sunt utile la începutul schiței. Ele nu descriu perfect fiecare persoană, așa că trebuie verificate prin comparație:

Trăsătură Reper orientativ Ce observi la persoana desenată
Ochii Aproximativ la jumătatea înălțimii capului Înclinarea, dimensiunea și poziția fiecăruia
Spațiul dintre ochi Aproximativ lățimea unui ochi Dacă distanța este mai mare sau mai mică
Baza nasului Aproximativ la jumătatea distanței dintre ochi și bărbie Lungimea și lățimea nasului
Linia gurii Aproximativ la o treime din distanța dintre nas și bărbie Lățimea gurii și poziția colțurilor
Urechile Frecvent între nivelul sprâncenelor și baza nasului Forma și poziția lor față de maxilar

Începe ochii prin a marca spațiul pe care îl ocupă, apoi desenează pleoapele. Compară colțurile interioare și exterioare ale celor doi ochi. Ele nu sunt întotdeauna la aceeași înălțime, iar o expresie poate accentua diferența. Lasă sprâncenele pentru momentul în care ești mulțumit de poziția ochilor.

Pentru nas, marchează mai întâi vârful, baza și lățimea nărilor. Privește umbrele care îi arată forma. Două linii întunecate trasate de la sprâncene până la vârf pot face nasul să pară rigid. În multe portrete, o parte din contur este sugerată suficient printr-o schimbare discretă de ton.

Desenează gura pornind de la linia dintre buze și de la poziția colțurilor. Verifică spațiul rămas până la bărbie. Dacă buzele sunt așezate prea jos, bărbia va părea mică, chiar dacă ai desenat-o corect. Observă și expresia, fiindcă un zâmbet schimbă forma gurii și a obrajilor.

Ce se schimbă când capul este întors sau înclinat

Reperele unei fețe privite din față nu se transferă identic pe un cap văzut din alt unghi. Când persoana se întoarce într-o parte, jumătatea mai îndepărtată a feței ocupă mai puțin loc în desen. Ochiul aflat pe acea parte poate părea mai îngust, iar nasul poate acoperi o porțiune din obraz. Urmărește axa feței ca să păstrezi această direcție.

În profil, privește întregul cap, nu doar conturul frunții, nasului, buzelor și bărbiei. Partea din spate a craniului ocupă mult spațiu. Dacă o faci prea mică, portretul va părea strâns sau lipsit de echilibru. Poziția urechii te ajută să compari partea din față cu cea din spate.

Când capul este înclinat în sus, vezi mai mult din partea inferioară a nasului și a bărbiei. Când este aplecat, fruntea devine mai vizibilă, iar spațiile dintre trăsături par comprimate. Nu păstra liniile de ghidaj perfect orizontale dacă și capul este înclinat. Trasează-le în aceeași direcție cu fața.

Proporțiile se schimbă și odată cu vârsta. La copii, partea superioară a capului pare mai mare în raport cu maxilarul, iar trăsăturile sunt grupate mai jos decât la un adult. Desenează ceea ce vezi în model, chiar dacă diferă de reperele învățate pentru o față adultă.

Cum verifici desenul înainte să adaugi detalii

Îndepărtează foaia și compară portretul cu modelul. Observă mai întâi forma capului, apoi poziția trăsăturilor. Dacă nasul pare prea lung, verifică unde ai plasat ochii și gura. Uneori, problema nu se află la trăsătura pe care te pregătești să o ștergi, ci la distanța dintre ea și celelalte.

Privește și spațiile libere. Compară suprafața dintre sprâncene și ochi, dintre nas și gură, precum și dintre urechi și conturul feței. Aceste distanțe contribuie la asemănare la fel de mult ca forma buzelor sau a nasului. Poți întoarce foaia cu susul în jos pentru a observa mai ușor diferențele dintre desen și fotografie.

Corectează liniile mari înainte să desenezi gene, fire de păr sau riduri. Detaliile fac portretul mai bogat, dar nu repară un maxilar prea îngust ori ochi așezați prea sus. După ce proporțiile funcționează, marchează întâi zonele mari de umbră. Uită-te unde cade lumina și păstrează trecerile fine pentru final.

Un exercițiu util este să faci trei schițe rapide după aceeași fotografie. La prima urmărește doar forma capului, la a doua adaugă poziția trăsăturilor, iar la a treia încearcă să surprinzi asemănarea fără să te grăbești spre detalii. Compară schițele între ele și observă ce ai corectat.

Cu practică, vei folosi reperele tot mai firesc. Ele te ajută să începi portretul, iar atenția acordată modelului îți arată cum să le adaptezi fiecărui chip.