Japoneza, mandarina, araba și coreeana se numără printre limbile care pot cere cel mai mult efort unui vorbitor de română. În japoneză, poți învăța să comanzi la restaurant cu mult înainte să poți citi un meniu întreg. În mandarină, schimbarea tonului unei silabe poate schimba cuvântul, iar în arabă trebuie să te obișnuiești să citești de la dreapta la stânga.
Un alfabet familiar te poate ajuta la început. Vietnameza folosește litere latine, așa că poți urmări un text încă de la primele lecții, însă semnele de pe vocale îți cer atenție și la pronunție. În maghiară, sensul pe care româna îl exprimă printr-o prepoziție apare adesea la sfârșitul cuvântului. În poloneză, un substantiv familiar după câteva lecții poate avea altă formă când îl întâlnești într-o propoziție nouă.
Contează și limbile pe care le știi deja. Cine a crescut auzind maghiara în familie pornește cu un avantaj față de cine o întâlnește pentru prima dată la curs. Dacă ai studiat deja mandarina, unele caractere japoneze îți pot fi familiare, chiar dacă se citesc diferit. Iar dacă vrei să te descurci într-o călătorie, ai nevoie de alte lucruri decât cineva care vrea să citească romane sau să lucreze în acea limbă.
Japoneza și araba cer multă practică la citire
În japoneză, aceeași propoziție poate conține caractere din trei sisteme de scriere. Hiragana apare, printre altele, în particule și terminații gramaticale, iar katakana se folosește frecvent pentru cuvinte împrumutate din alte limbi. Kanji, caracterele de origine chineză, apar în multe substantive și în rădăcinile verbelor și adjectivelor.
Înveți să citești hiragana și katakana prin repetarea unui set de semne. La kanji, trebuie să reții și cuvintele în care apare fiecare caracter, fiindcă același semn poate avea mai multe citiri. De aceea, te ajută să înveți caracterele în cuvinte pe care le poți recunoaște apoi într-o propoziție.
În arabă, literele se leagă frecvent, iar forma lor poate varia în funcție de poziția în cuvânt. Textele obișnuite omit de regulă semnele pentru vocalele scurte. La început, manualele le pot afișa pentru a te ajuta să pronunți cuvintele. Mai târziu, te bazezi pe vocabular, pe tiparele gramaticale și pe context ca să citești un text de presă.
La arabă contează și unde vrei s-o folosești. Araba standard modernă te ajută să citești presa și să urmărești știrile, în timp ce conversațiile de zi cu zi se poartă de obicei în varietăți locale. Dacă vei petrece mai mult timp în Egipt, de exemplu, araba egipteană îți va fi utilă la piață, în taxi sau când stai de vorbă cu vecinii.
Mandarina și vietnameza îți pun auzul la încercare
În română, intonația te poate ajuta să deosebești o întrebare de o afirmație. În mandarină, tonul unei silabe poate face diferența între două cuvinte. Mandarina standard are patru tonuri principale și un ton neutru, iar una dintre dificultățile de la început este să recunoști aceste diferențe la viteza unei conversații.
Sistemul pinyin notează pronunția cu litere latine și poate indica tonurile prin semne. Îți este util când cauți un cuvânt în dicționar sau când verifici ce ai auzit într-o înregistrare. Pentru a citi texte în mandarină, vei avea nevoie și de caracterele chinezești, chiar dacă la început lucrezi mai ales cu transcrieri.
În vietnameză, semnele de pe vocale pot indica atât sunetul vocalei, cât și tonul silabei. În plus, pronunția diferă între regiuni. Dacă te pregătești să locuiești în Hanoi, de exemplu, merită să asculți de la început și înregistrări cu vorbitori de acolo, ca să te obișnuiești cu pronunția pe care o vei auzi zilnic.
Coreeana aduce o dificultate diferită. În alfabetul hangul, literele se grupează în blocuri care reprezintă silabe. Poți învăța să descifrezi aceste blocuri înainte să înțelegi frazele pe care le citești. În conversație, o parte din efort vine din alegerea terminațiilor verbale potrivite relației cu interlocutorul și situației în care vorbești.
Ce face dificile maghiara, poloneza și georgiana
În maghiară, sufixele pot exprima relații pentru care româna folosește prepoziții. Házban înseamnă în casă, iar kertben înseamnă în grădină. Sufixele -ban și -ben au aceeași funcție, iar alegerea dintre ele urmează regulile armoniei vocalice. Odată ce înțelegi tiparul, începi să recunoști terminațiile și în cuvinte pe care le vezi pentru prima dată.
Poloneza are șapte cazuri gramaticale. Un cuvânt precum dom, care înseamnă casă, apare ca domem în expresia przed domem, adică în fața casei, și ca domu în w domu, adică acasă sau în casă. Româna marchează și ea cazul, așa că ideea îți este familiară. Efortul vine din învățarea formelor poloneze și din a le folosi spontan în conversație.
În georgiană, te întâlnești cu un alfabet propriu și cu grupuri de consoane care pot fi greu de rostit la început. Verbul poate cuprinde informații atât despre persoana care face acțiunea, cât și despre persoana asupra căreia se răsfrânge. Asta înseamnă că o schimbare în forma verbului poate spune ceva despre ambele persoane implicate.
Dacă înveți pentru o călătorie, un reper bun este să poți cere indicații și să înțelegi răspunsul. Dacă înveți pentru muncă, repere mai utile pot fi să citești un mesaj de la un coleg și să răspunzi fără să cauți fiecare termen. În aceeași limbă, poți ajunge să porți o conversație înainte să citești cursiv sau poți înțelege un text înainte să vorbești cu ușurință. Merită să urmărești separat progresul la fiecare dintre abilitățile de care ai nevoie.